„Să-mi explice și mie domnul Dîncu cum i-a dat domnul Dragnea milioanele astea de euro în condițiile în care avem în Gorj o situație economică destul de complicată (…) Cum de i-a dat acești bani de investit în niște stadioane și nimeni nu protestează din acest guvern tehnocrat (…) Ca atare le cer celor de la guvern să chibzuiască cu privire la aceste investiții, pseudo-investiții, bani aruncați de geam și să revină asupra acestei decizii care mie mi se pare o batjocură la adresa banului public și la adresa bunului-simț, în general”, a declarat, sâmbătă, Alina Gorghiu, într-o conferință de presă susținută la Târgu-Jiu.
Ea a mai spus că Dragnea a primit de la ministerul condus de Dîncu 12 milioane de euro pentru stadionul din Alexandria și încă vreo patru milioane și ce ceva de euro pentru stadionul din Turnu Măgurele, în condițiile în care prioritățile din județ sunt altele, rata șomajului fiind de 11%, cea mai mare la nivel național.
De asemenea, Gorghiu a mai spus că ministerul alocă bani pentru stadioane, în condițiile în care e nevoie de programe pentru a crea locuri de muncă: „Complexul Energetic Oltenia din Gorj (…) este în prag de insolvență, iar mii de locuri de muncă ale gorjenilor sunt în pericol. Cu siguranță acești oameni au nevoie de alternative – alternative care nu sunt create dacă banii publici se alocă total nechibzuit”.
Tot sâmbătă, copreședintele PNL Alina Gorghiu a spus că îl susține pe primarul interimar al Capitalei Răzvan Sava în disputa privind Arena Națională și îi cere vicepremierului Vasile Dîncu să ofere cadrul legal pentru redeschiderea stadionului, amintindu-i că a ajuns în Guvern pentru că oamenii au cerut respectarea legii.